Într-o țară despre care mulți oameni vorbesc cu amărăciune despre frumuseți și bogății care nu sunt valorificate ori prețuite, despre inechitate socială, despre cum corupția înghite șansa și despre cum metehne vechi țin timpul în loc, a apărut deodată un băiat pe nume David, care a înălțat steaguri tricolore în lume și, la vârsta în care maturitatea abia germinează, a adus în spațiul public un discurs revelator.
David Popovici a cucerit nu doar aurul olimpic și mondial, nu doar medalii și titluri, ci inimi care nutresc speranța că fiecare Goliat are un David al lui. A vorbit, de fiecare dată, cu profunzime și înțelepciune despre lucruri pentru care altora trebuie să li se scrie discursuri de către consilieri bine plătiți. A oferit lecții fără a-și propune, prin simpla sa concepție despre viață.
David este apreciat pentru rezultatele sale, așa cum se întâmplă, în mod firesc, cu orice sportiv care leagă numele țării sale de rezultate remarcabile. Dar iubit este pentru mult mai mult de atât.
De ce îl iubim pe David?
Îl iubim pentru că, prin fapte și prin spuse, aduce lumină asupra a ce este important. Îl iubim pentru că ne amintește întotdeauna de măsura lucrurilor. Pentru că oferă un exemplu palpabil, unul cu carne și cu gură, pentru ceilalți, tineri sau mai puțin.
Îl iubim pentru sinceritate și pentru simplitatea și naturalețea cu care își manifestă această sinceritate.
Îl iubim pentru că pare supraom, dar când iese din bazinul de înot e mai uman decât atâția alții. Pentru că e o forță coagulată din fragilități. Și astfel de forțe sunt, de fapt, cele mai admirabile.
Când David a mărturisit, la această ediție a Campionatului Mondial de Înot, că s-au gândit să se retragă, a spus că nu teama de eșec i-a împlântat demonul spaimei, cu, dimpotrivă, teama de succes.
“În momentul în care am văzut că pot să ating cumva acel potențial și să-l văd de atât de aproape, m-a cuprins o frică incredibilă”.
Pentru că nu să pierzi e cel mai greu, ci să te regăsești pe tine într-un loc unde nu ai mai fost, dincolo de limite. Ce se întâmplă după ce treci dincolo de linia aceea pentru care ai muncit atâta să o atingi? Ce faci după ce săgeata lovește ținta? Oamenii sunt ființe care funcționează reglându-și mecanismele după scopuri. Când nu ai un scop, ce mai indică acele busolei?
David s-a speriat de succes, nu de eșec, pentru că David știe deja ceea ce unii nu învață într-o viață întreagă. Că suntem ființe vulnerabile atât în fața obstacolelor, cât și în fața fericirilor. Și, probabil, de-asta îl iubim cel mai mult pe David. Pentru că ne învață să înțelegem ce putem fi, dar, cu precădere, ne învață să ne amintim ceea ce suntem.
- Urmele este o publicație cu conținut exclusiv original, finanțată independent. Echipa Urmele nu primește finanțare de la partide politice sau platforme de jocuri de noroc. Dacă vrei să susții platforma noastră editorială, poți dona aici: Asociația Tipografia Hub: RO63BTRLRONCRT0CR9945301 cu mențiunea: DONAȚIE Urmele.
- Poți susține Asociația Tipografia Hub și prin redirecționarea a 3,5% din impozitul pe venit, în perioada prevăzută de lege, AICI. Îți mulțumim!
