A eluda. A ignora, de regulă intenționat. Eludare. Acțiunea de a eluda. Eludația nu este un cuvânt pe care îl veți găsi în DEX. Dar este un cuvânt care combină educația cu eludarea, ceea se dovedește o noțiune de mare actualitate în aceste zile, când aflăm cu stupoare felul în care actualul ministru al Educației, care vrea să salveze oamenii de ei înșiși, printr-un act de suprem sacrificiu, după cum mărturisește cu smerenie în spațiul public de ceva timp încoace, a pervertit informația conținută de un răspuns al Institutului de Științe ale Educației (IȘE) la o solicitare de informații publice.
Pe scurt, Daniel David a redus un document de 23 de pagini la 2 pagini, și acelea manevrate pentru a eluda opinii și date incomode, care ar fi pus într-o lumină proastă măsurile luate de Ministerul Educației, îndeosebi creșterea normei didactice și potențialele consecințe negative ale acestei decizii. Documentul original ISE arăta că mărirea normei de predare va duce România peste media europeană, iar această măsură va crea numeroase efecte nedorite, afectând, în esență, calitatea actului educațional. De asemenea, specialiștii afirmau că nu li s-a cerut un punct de vedere în procesul elaborării măsurilor din domeniul educației, chiar și această informație fiind transpusă diferit în răspunsul trecut ulterior prin filtrul cenzurii.
Argumentul lui David pentru stoparea răspunsului original redactat de ISE este elucubrant. Răspunsul are nevoie de “peer review”. De la înălțimile Olimpului său de universitar care bate milos pe umăr amărâții profesori din mediul preuniversitar pe care încearcă să îi scape de propriile orbiri, bunul samaritean transmite poporului limitat că în lumea atotștiutorilor nimic nu se face fără filtrul peer review. Ce știu muritorii de rând? Ei sunt niște biete făpturi înlănțuite de orizonturi înguste, care nu au acces la Olimpul zeităților înfășurate în mantia de “peer”.
Desigur, doar necesitatea filtrării informației de către specialiștii “potriviți” a fost argumentul pentru cenzurarea ori pervertirea informației. Nicidecum inconfortabilele adevăruri aduse în atenție de cele 23 de pagini elaborate de Institut.
Daniel David continua, în tot acest timp, să își rostogolească avalanșa de cinism, cu noi declarații uluitoare. De pildă, acesta susține că, pentru a-și completa norma, un profesor poate preda discipline din aceeași arie, rezolvând cu același fler de măcelar problema posturilor care riscă să rămână în aer, punând titularii în situația restrângerii de activitate. Iar elevii, despre care prea puțin se vorbește, rămân niște bănci în plus sau în minus. Calitatea actului educațional, un lux pe care România nu și-l poate permite. Cum inspirat comenta cineva la această știre despre profesorii care vor jongla cu disciplinele pentru a mai avea un loc de muncă din toamnă, ar fi de urmărit reacția domnului ministru când, nevoit să meargă la urolog, ar fi consultat de către un ginecolog, din aceleași considerente punctate de domnia sa.
În timp ce educația este supusă celui mai înverșunat asalt, la numai un an de la cea mai importantă grevă din ultimul deceniu, și în condițiile în care însuși ministrul David afirma, în aceeași notă de cinism patologic, că dascălii ar fi trebuit să lupte mai mult de-a lungul timpului pentru salarii mai bune, în timp ce le tăia din venituri și îi împingea pe muchia disponibilizării, la vârful guvernului și la Cotroceni era liniște. Măcelul este necesar pentru bilanțul contabil, cu orice preț. Chiar și cu prețul unui regres istoric, în țara unde regele neîncoronat are prenumele Analfabet și numele Funcțional.
Dacă o țară falimentară alege să renunțe, mai întâi de toate, la educație, iar odată cu cei din vârf, și cetățenii săi aleg să tacă, să nu ne mirăm de tot ce ni se întâmplă și de tot ce va urma. Întunericul are culoarea tăcerii , a ignoranței și a nepăsării. Și e neiertător.
- Urmele este o publicație cu conținut exclusiv original, finanțată independent. Echipa Urmele nu primește finanțare de la partide politice sau platforme de jocuri de noroc. Dacă vrei să susții platforma noastră editorială, poți dona aici: Asociația Tipografia Hub: RO63BTRLRONCRT0CR9945301 cu mențiunea: DONAȚIE Urmele.
- Poți susține Asociația Tipografia Hub și prin redirecționarea a 3,5% din impozitul pe venit, în perioada prevăzută de lege, AICI. Îți mulțumim!
- Și ne poți căuta URMELE și pe Facebook și Instagram.