17.07.2025

Doljul, în topul exportatorilor din România. Care sunt firmele care împing județul în față

O analiză publicată recent de Ziarul Financiar arată discrepanțe colosale între județele țării, în funcție de exporturi. Primii cinci mari exportatori adună jumătatea din valoarea exporturilor naționale. Analiza denotă o Românie puternic fragmentată, în care Bucureștiul tronează cu exporturi în valoare de 19 miliarde de euro, în timp ce Gorjul abia atinge pragul de 61 de milioane.

Nord-vestul și sud-vestul țării nu au nici măcar un județ care să treacă pragul de 2 miliarde de euro. Regiunea Olteniei are, în schimb, două județe care depășesc această valoare: Doljul și Oltul.

Cine sunt cei mai mari exportatori din Dolj. Două firme românești, în primele cinci

Ford Otosan (Turcia) este principalul exportator din Dolj, fiind urmat în top 5, la nivel județean, de Cummins Generator Technologies (SUA), producător de generatoare de curent. Pe al treilea loc se situează compania Casa Noastră (deținătoarea mărcii QFort), a antreprenorului român Ștefan Cherciu, iar pe al patrulea, Cerealcom, societate administrată de Mihai Anghel. Pe locul al cincilea se află ETI Foods, investitor din Turcia care a deschis în 2016 o fabrică de dulciuri la Craiova.

Oltul, în prima jumătate a clasamentului. Mehedinți și Gorj, codașe

Doljul se situează pe al șaselea loc la nivel național după valoarea exporturilor, cu un total de 4,28 miliarde euro, după București (19,42 miliarde), Timiș (8,53 miliarde), Argeș (7,6 miliarde), Ilfov (5,34) și Brașov (4,52 miliarde).

Oltul se numără și el printre județele care depășesc pragul de 2 miliarde euro în materie de exporturi, cu un total de 2,09 miliarde. Infuzia din Olt este datorată prezenței companiilor Pirelli și Alro (Italia, respectiv România). În topul exportatorilor din județ se află Prysmian Cabluri și Sisteme, tot o societate italiană, Artrom Steel Tubes, companie americană producătoare de țevi și tuburi din oțel, și compania rusă Vimetco Extrusion, procesator de produse extrudate, subsidiară Alro Slatina.

Celelalte trei județe din Oltenia se află printre micii exportatori, cu Gorjul situându-se pe ultimul loc la nivelul țării, cu 61 milioane euro. Mehedinți are o valoare a exporturilor de 195 milioane, iar Vâlcea, 300 milioane. Practic, Gorjul, Vâlcea, Olt și Mehedinți nu adună împreună valoarea exporturilor făcute de Dolj.

O Românie fragmentată

Pe lângă faptul că România nu reușește să exporte mai mult decât importă, iar totalul exporturilor a fost în scădere la ultimul raport (92 miliarde euro, față de 93 în anul precedent), harta națională arată o coagulare a valorilor în anumite zone și județe și diferențe drastice între regiuni, care ar trebui să constituie teme de reflecție pentru politicile economice.

  • Urmele este o publicație cu conținut exclusiv original, finanțată independent. Echipa Urmele nu primește finanțare de la partide politice sau platforme de jocuri de noroc. Dacă vrei să susții platforma noastră editorială, poți dona aici: Asociația Tipografia Hub: RO63BTRLRONCRT0CR9945301 cu mențiunea: DONAȚIE Urmele.
  • Poți susține Asociația Tipografia Hub și prin redirecționarea a 3,5% din impozitul pe venit, în perioada prevăzută de lege, AICI. Îți mulțumim!

URMĂREȘTE-NE ȘI PE Facebook și Instagram