De unde poate să înceapă o schimbare adevărată în educație? O schimbare atât de radicală, încât să facă suportabil oribilul expresiei “a rupe pisica în două”. Schimbarea aceasta în educație e marota anului și pe bună dreptate. Suntem unde nu ne-am fi dorit să fim și unde nu există nici înainte, dar nici înapoi.
Schimbarea arhitecturii sistemului de învățământ are, acum, energia marilor momente de cotitură.
Dar, văzând și auzind tumultul acestor zile, am sentimentul din ce în ce mai puternic că lui 2025 îi e dat să aleagă între istorie și mit, între factual și imaginar, între realitate și poveste, între un erou numit Carol și un erou numit Manole. Meșterul Manole.
O scurtă acoladă istorică
Când Carol I a venit în Principate, în 1866, a găsit o țară în derivă și un popor îndărătnic mentalității fanariote care se altoise confortabil pe osatura medievalului târziu românesc. Totul era de construit. Nimic nu era de pierdut. Mai ales, timpul. Timpul nu era de partea noastră, căci până la Rolling Stones mai era un secol și mai era o civilizație pe care n-o aveam.
Primele măsuri luate de tânărul principe au vizat armata – reorganizare, dotări militare, uniforme, solde. Europa era în marginea răgazului oferit de La Belle Époque. Principatele, nu. Carol știa că tot ce vrea să construiască nu se poate construi într-o țară robită Porții. Începând cu 1866, Carol pregătește independența din 1877–1878. Pentru asta are nevoie de armată, diplomația îl adusese pe tronul românesc, armata îi va da o țară liberă pe care s-o aducă la lumină. Drumul nu e ușor și nici scurt. Dar începe cu armata. Nu anulează ceea ce era, ci reconfigurează și adaugă. Transformă.
Vâltorile lumii în care trăim au, dincolo de cauze politice sau economice, o sursă comună, constant omisă din orice analiză: vitregirea educației.
Prezentul
În 2025, educația ar putea să fie armata lui 1866.
Și acum, totul e de construit după 35 de ani de democrație. Grea, confuză, împiedicată. Niciunde, niciodată, în istorie, democrației nu i-a fost garantat parcursul drept. Dimpotrivă. Vâltorile lumii în care trăim au, dincolo de cauze politice sau economice, o sursă comună, constant omisă din orice analiză: vitregirea educației. La nivel de politică de stat, la nivel de programe de guvernare, la nivel de percepție publică, inclusiv de autopercepție. Multe au fost strâmb întocmite în acești 35 de ani în educație și la fel de multe au crescut strâmb pe cale de consecință.
Așa cum Carol și-a construit armata pentru a putea domni peste o țară independentă, așa ar trebui acum ca educația să nu mai fie prioritate doar declarativ, ci să fie punctul din care începe reașezarea unei întregi societăți. Asta ar însemna ca tot ce și-a demonstrat valoarea în timp să reprezinte fundamentul: profesori care muncesc fără să contorizeze un anumit număr de ore zilnic, elevi cu rezultate cu adevărat meritorii, discipline fundamentale pentru formarea identității unui cetățean de secol XXI, spiritul competitiv care nu face altceva decât să pregătească plonjarea în viața adultă, unde nu e loc de “toți suntem cei mai buni”.
Pe acest fundament, trebuie repoziționate – într-o listă deschisă – pregătirea universitară a viitorilor profesori, predarea, evaluarea formativă și sumativă, organizarea anului școlar.
Mitul nu se dezminte
Dar cum istoria nu se repetă niciodată în bune, ceea ce ne rămâne în 2025 e … varianta Manole reloaded. Ca meșterul, și școala va jertfi ce-i e mai drag: oamenii. Cine cere jertfă nu oferă, însă, nicio garanție a trainiciei.
Între un model validat de istorie și unul fixat în inventarul mitologic național, alegem, hipnotic, figurația mitică. Lăsăm zidurile neisprăvite să cadă, ba chiar le dăm o mână de ajutor, pentru ca sacrificiul să-și împlinească menirea și să dea la iveală… Școala!
Dar în 2025, spre deosebire de acel illo tempore mitic, vom construi doar ziduri, nu și fundația. Vom avea cele mai seducătoare discipline racordate mileniului actual, pentru care vom reduce orele acordate materiilor de cultură generală, vom avea program de școală de la 8 la 17 și îi vom pune pe alții să se gândească unde vom sta în tot acest timp, unde și cu ce bani vom mânca în tot acest timp și, nu în ultimul rând, vom avea un adevărat examen de bacalaureat care se va baza pe un trunchi comun famelic și pe câteva conținuturi predate astfel încât să nu afecteze pregătirea de specialitate absolut esențială în liceu.
Dar astfel vom fi reconstruit, prin jertfă, educația “mult mai luminoasă / și mult mai frumoasă” a mult încercatului an 2025.
- Urmele este o publicație cu conținut exclusiv original, finanțată independent. Echipa Urmele nu primește finanțare de la partide politice sau platforme de jocuri de noroc. Dacă vrei să susții platforma noastră editorială, poți dona aici: Asociația Tipografia Hub: RO63BTRLRONCRT0CR9945301 cu mențiunea: DONAȚIE Urmele.
- Poți susține Asociația Tipografia Hub și prin redirecționarea a 3,5% din impozitul pe venit, în perioada prevăzută de lege, AICI. Îți mulțumim!
- Și ne poți căuta URMELE și pe Facebook și Instagram.
