Într-o perioadă în care sănătatea mintală a copiilor este tot mai mult în atenția reflectoarelor, am încercat să obținem câteva răspunsuri privind felul în care copiii ajung să se simtă copleșiți de presiunea socială, de așteptări, de teama de eșec, astfel încât unii alunecă spre stări depresive, iar alții ajung chiar să recurgă la gesturi extreme.
Familia este nucleul esențial în jurul căruia orbitează lucrurile care contribuie la dezvoltarea unui copil, este de părere psihologul Suzana Pavlov, care oferă, în cele ce urmează, câteva explicații și sfaturi pentru o relație armonioasă a copilului cu cei care îl îngrijesc.
Cu puțin înainte de Evaluarea Națională, o elevă de 14 ani s-a sinucis. Părinții au mărturisit că fata era foarte stresată de examen, însă nimeni nu știe cu certitudine ce a determinat-o să recurgă la gestul extrem. Nu este primul caz în care un copil își face rău din cauza presiunii examenelor și a așteptărilor. Cum se ajunge aici?
Psiholog Suzana Pavlov: Felul în care funcționează sistemul educațional școlar nu este, în perspectiva mea, problema principală sau factorul determinant al sinuciderilor adolescenților sau al tendinței lor de a-și face rău în alte moduri. Nu este perfect, chiar departe de acest nivel, însă nu este o cauză.
Pe tot parcursul creșterii lor, copiii este bine să învețe să facă față provocărilor, indiferent care ar fi acestea. Desigur, există state în care grija față de copii sau formele de protecție pe care sistemul educațional școlar le oferă sunt mai clar conturate și orientate către bunăstarea și buna creștere și dezvoltare a copiilor. În România, statul pare să se străduiască un pic mai mult în această direcție în ultimul timp: există consilieri școlari, psihologi educaționali în unele dintre unități, orientare către prevenție prin diverse programe care, ce-i drept, sunt implementate mai mult în zona urbană. Lucrurile se mișcă în sensul orientării către copii și nevoile lor în mediul școlar.
Totuși, impactul semnificativ asupra copilului îl are familia de origine: felul în care se simte în siguranță acasă, liber să se exprime, liber să exploreze mediul în care va crește și cu care poate se va lupta căutându-și locul, felul în care înțelege valorile familiei din care provine, felul în care părinții sau îngrijitorii îl îndrumă, îi pun limite sănătoase, îl iubesc și îi oferă directive sunt doar câteva repere despre ce poate influența parcursul unui copil.
O vorbă spune că „drumul spre iad e pavat cu intenții bune”. Părinții văd adesea examenele sau notele drept o condiție a succesului viitor. Așadar, sursa originară a presiunii este familia?
Psiholog Suzana Pavlov: Un copil nu se naște anxios, nu se naște cu frici, ci le învață.
Le învață din grija excesivă a familiei, care are în spate intenția de a-l proteja, desigur, însă are și fricile părinților de a nu da greș, de a se simți mulțumiți de rolul lor. Le învață din constrângerile pe care le simte atunci când părinții își arată dezaprobarea, din comparațiile la care este supus constant, considerându-se motivația negativă cea mai bună formă de motivație („ghilimelele” sunt implicite). Le învață fără ca părinții să zică ceva concret, doar observând dinamica din familie și atitudinile și disponibilitatea sau lipsa acesteia pe care părinții o au pentru ei.
Și învață astfel, din păcate prea des, că ei contează sau sunt valoroși doar dacă au reușite, doar dacă sunt primii, doar dacă nu greșesc. Aici este presiunea.
Sistemul educațional școlar doar vine și întărește comportamente pe care copiii le-au dobândit deja.
Și atunci, cum ar fi „sănătos” să gândească și să abordeze părinții relația cu copilul astfel încât să nu declanșeze acest proces de însingurare, în care copilul simte că este doar el cu temerile sale, neînțeles, nevalorizat, poate neacceptat?
Cum ar fi sănătos să fie abordate lucrurile pare o întrebare care solicită o rețetă. Din nefericire, nu avem rețete, însă avem sugestii pe care îngrijitorii copiilor, cu minim de efort (necesar de altfel și implicit atunci când decizi să ai copii), le pot introduce în viața lor de familie.
I
Prima sugestie este de a petrece timp cu copiii lor mici, jucându-se. Vor afla astfel lucruri pe care copiii le doresc, le plac, de care se tem și îi vor da copilului ceva de neprețuit: atenție, o nevoie fundamentală în procesul de creștere și formare.
II
Să le citim povești inventate de noi sau de alții în care să-și găsească eroi sau din care să învețe, pentru nivelul lor, ce este bine și ce nu în anumite situații – povești terapeutice chiar.
III
Să le oferim spațiu de explorare, chiar dacă temerile noastre sunt nenumărate. Noi suntem adulții, teoretic capabili de o reglare emoțională adecvată, ei încă nu pot face asta, cu toate că noi ne dorim asta.
IV
Să le stabilim limite, pentru că astfel îi securizăm. Libertatea copilului de a lua decizii e bine să se întâmple într-un spațiu securizat, și acest lucru se face într-un cadru limitat, dar flexibil. Iar limitele se schimbă pe măsură ce copilul crește, ele nu sunt ceva definitiv și impermeabil.
V
Să-i ascultăm fără critică atunci când aleg să ne spună ceva. Să-i întrebăm poate, cu curiozitate autentică față de persoana lor și felul lor de a lua decizii – simple, când sunt mici, mai complicate pe măsură ce cresc – ce i-a determinat să facă ce au făcut, cum s-au gândit, cum s-au simțit, ce au câștigat sau pierdut. Să le validăm gândurile, pentru că asta va însemna că îi înțelegem și să fim empatici cu ceea ce ei au simțit chiar dacă noi simțim diferit.
Realitatea este că suntem diferiți cu toții, și pentru a putea avea o relație sănătoasă cu propriul copil, diferit și el, este bine să-l vedem exact așa: ca pe o persoană diferită, care are nevoie de îndrumare pentru a-și găsi calea. Cale pe care el, copilul, o va descoperi. Cale pe care noi, părinții, nu o știm dinainte.
- Urmele este o publicație cu conținut exclusiv original, finanțată independent. Echipa Urmele nu primește finanțare de la partide politice sau platforme de jocuri de noroc. Dacă vrei să susții platforma noastră editorială, poți dona aici: Asociația Tipografia Hub: RO63BTRLRONCRT0CR9945301 cu mențiunea: DONAȚIE Urmele.
- Poți susține Asociația Tipografia Hub și prin redirecționarea a 3,5% din impozitul pe venit, în perioada prevăzută de lege, AICI. Îți mulțumim!
- Și ne poți căuta URMELE și pe Facebook și Instagram.
